Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul incidentului de la Spitalul Universitar2Foto© agerpres.ro

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul incidentului de la Spitalul Universitar

, 5 știri, 6 vizualizări

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul incidentului de la Spitalul Universitar de Urgență București, unde mai mulți pacienți ar fi fost înjurați, amenințați și loviți de infirmiere.

Potrivit unui comunicat de presă al Avocatului Poporului transmis vineri AGERPRES, sesizarea vizează posibila încălcare a art. 22 și art. 34 din Constituție privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și dreptul la ocrotirea sănătății.

"Mass-media a prezentat imagini filmate în Spitalul Universitar de Urgență București, în care se observă cum mai mulți pacienți sunt loviți, înjurați și amenințați de infirmiere. Imaginile au fost filmate la Unitatea de Primiri Urgențe din unitatea sanitară mai sus indicată. Tot din aceste imagini se poate observa cum una dintre cele trei infirmiere declară, la un moment dat, că i-ar omorî pe toți", se precizează comunicatul citat. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)