Bărbat care l-a amenințat cu moartea pe Prințul Harry, condamnat
În august 2018, la doar câteva luni de la nunta cu Meghan Markle, Prințul Harry a fost amenințat cu moartea printr-un mesaj publicat pe Twitter. Fiul cel mic al prințului moștenitor Charles era prezentat într-o imagine cu o armă îndreptată spre el. De asemenea, desenul era însoțit de mesajul „trădător de rasă” și de o svastică, conform Mediafax.
Autorul mesajului este Michal Szewczuk (foto), un student de 19 ani din Leeds cu origini poloneze. Tânărul a fost pus acuzare pentru incitare la acte teroriste.
El și-a recunoscut fapta și a fost condamnat la patru ani și trei luni de închisoare.
Aceasta este prima oară când Prințul Harry a fost amenințat cu moartea pe motiv că a ales să se căsătorească cu o metisă. În schimb, Meghan Markle a fost frecvent subiectul insultelor rasiste pe rețelele de socializare, notează sursa citată.