Blue Air transferă zborurile de pe aeroportul din Bacău, în perioada 15 august – 30 septembrie3Foto© a1.ro

Blue Air transferă zborurile de pe aeroportul din Bacău, în perioada 15 august – 30 septembrie

, 13 știri, 16 vizualizări

”În urma informării primite de la Administratia aeroportului Internațional Bacău, referitoare la închiderea pistei în perioada 15 august – 30 septembrie 2020 ca parte a procesului de modernizare, Blue Air a decis transferul zborurilor pe aeroporturile din regiune”, se arată în comunicat.

În acest sens, Blue Air a demarat negocierile cu acestea pentru a identifica cea mai bună variantă.

“Vrem să-i asigurăm pe toți pasagerii noștri de faptul că zborurile nu vor fi anulate, ci doar transferate, iar noi vom asigura transportul gratuit către și dinspre aeroporturile unde vor fi operate zborurile”, a declarat Cristian Buciu, director operațiuni Blue Air.

Blue Air va informa, în mod activ, toți pasagerii care au achizitionat deja bilete pentru zborurile Blue Air din și către Aeroportul Internațional Bacău. Pe website-ul companiei, vor fi afișate detaliile necesare cu privire la aceste zboruri.