Boris Johnson ar negocia cu Donald Trump în cazul în care ajunge Prim Ministrul Marii Britanii2Foto© agerpres.ro

Boris Johnson ar negocia cu Donald Trump în cazul în care ajunge Prim Ministrul Marii Britanii

, 5 știri, 31 vizualizări

Favoritul conservator în cursa pentru ocuparea postului de premier al Marii Britanii, Boris Johnson, ar dori să se întâlnească cu președintele SUA, Donald Trump, în primele două luni după preluarea funcției de șef al guvernului, pentru a negocia un acord comercial post-Brexit, a scris duminică publicația Times citând un apropiat al politicianului din Regatul Unit, transmite luni Reuters.

"Cheia întregii chestiuni este SUA. Dacă obținem un acord comercial cu America, vom fi foarte rapid pe piață pentru alte acorduri. Aceasta îi încurajează pe alții să își dea seama că suntem serioși", scrie publicația citând o sursă apropiată de fostul primar al Londrei.

Fostul ministru de externe britanic este pregătit să călătorească în SUA cât de curând posibil, dacă va obține postul de premier, pentru a obține un acord limitat înaintea expirării termenului pentru concretizarea Brexitului pe 31 octombrie 2019, conform articolului publicat în Times. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Daniela Juncu)