Carmen Dan: Nu am văzut pe nimeni să facă un pas în spate
Foto: www.libertatea.ro

Carmen Dan: Nu am văzut pe nimeni să facă un pas în spate

22 știri, 6

Carmen Dan, despre polițistul acuzat de pedofilie. Ministrul de Interne a declarat, marți, că l-a informat pe premierul Mihai Tudose despre măsurile luate în cazul lui Eugen Stan, polițistul suspectat că ar fi agresat sexual doi copii în lift. Carmen Dan a precizat că niciun șef din Poliție „nu a făcut un pas în spate”.

Structura de control a Poliției Capitalei face verificări, marți, la Bridaga de Poliție Rutieră București, informează Mediafax.ro. Fiecare angajat este evaluat de psihologi care realizează o analiză de climat.

„Urmează să am o întâlnire cu specialiștii din cadrul Centrului de testare psihologică. Ieri am transmis o solicitare, până acum am doar informațiile pe care le cunoașteți și dumneavoastră, date de purtătorul de cuvânt al poliției. Nu am văzut pe nimeni să facă un pas în spate. Probabil că au apreciat că nu există responsabilitate. Am discutat cu premierul aseară, l-am informat despre situație, l-am informat despre măsurile dispuse.

Ne vom revedea, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă”, a declarat ministrul.

    Citește pe libertatea.ro