Casele electronice de marcat vor începe să fie conectate la ANAF începând cu 1 iulie© wall-street.ro

Casele electronice de marcat vor începe să fie conectate la ANAF începând cu 1 iulie

, 10 știri, 40 vizualizări

Instituția menționează că furnizorii de AMEF-uri vor fi notificați că începând de miercuri au primit acces gratuit la un server pentru testarea firmware-ului. Accesul este facilitat înainte ca furnizorii și producătorii să meargă la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică ICI București pentru suplimentul de aviz.

Datele colectate din AMEF-uri vor fi folosite pentru analiză și control de la distanță, astfel încât să conducă la reducerea substanțială a numărului controalelor fizice inopinate și la concentrarea verificărilor pe zonele de risc identificate.

"Am finalizat un proiect aflat pe agenda publică de peste 10 ani și care a fost amânat de toate guvernele. Transformarea digitală a Ministerului Finanțelor Publice și Agenției Naționale de Administrare Fiscală rămâne principala măsură prin care cred că se va îmbunătăți substanțial relația cu firmele și populația. Vom continua proiectele în ritm accelerat în următoarele luni.