Ce pedeapsă primește un miliardar chinez după ce l-a criticat pe președintele Xi Jinping4Foto© observatornews.ro

Ce pedeapsă primește un miliardar chinez după ce l-a criticat pe președintele Xi Jinping

, 7 știri, 130 vizualizări

Ren Zhiqiang a fost condamnat la 18 ani de închisoare după ce în martie publicase un articol prin care îl critica pe președintele Xi Jinping pentru modul în care a gestionat pandemia de COVID-19, scriu jurnaliștii de la CNN. După publicarea acelui eseu critic, în care sugera că președintele este un „clovn”, magnatul din imobiliare în vârstă de 69 de ani a fost dat dispărut.

„Nu am văzut un împărat arătându-și straiele cele noi, ci un clovn care s-a dezbrăcat de haine și a continuat să insiste că este împărat”, a scris Ren Zhiqiang.

Tribunalul din Beijing l-a găsit vinovat pe Ren Zhiqiang pentru deturnare de fonduri (peste 16 milioane de dolari), luare de mită, abuz în serviciu cu prejudiciu de peste 17 milioane de dolari la o companie de stat pe care a condus-o. La acestea se adaugă și o amendă de 620.000 de dolari. Totodată, magistrații susțin că acuzatul „a recunoscut de bună voie acuzațiile”.