Cioloș: Majoritatea politică actuală și-a pierdut legitimitatea
Foto: www.puterea.ro

Cioloș: Majoritatea politică actuală și-a pierdut legitimitatea

7 știri, 30

Fostul premier Dacian Cioloș a afirmat, miercuri seară, la Ploiești, că nu este suficient ca Guvernul Dăncilă să pice, ci este nevoie de alegeri anticipate pentru că majoritatea politică actuală și-a pierdut legitimitatea.

"Eu cred că ar trebui nu doar ca guvernul acesta să pice, ci am avea nevoie de alegeri anticipate, pentru că situația în care s-a ajuns, inclusiv politic, face că majoritatea politică actuală, cu liderii actuali, și-au pierdut legitimitatea. (...) Ei spun că au legitimitate pentru că au câștigat asta prin vot. Păi, au venit cu un program de guvernare pe care nu l-au respectat până acum. (...) De asta eu cred că, dacă gândim sănătos din punctul de vedere al democrației din România, ar trebui acum nu doar să pice Guvernul, ci să avem și alegeri anticipate și cei care spun că au legitimitatea și că ei pot să conducă, să dovedească că au încrederea electoratului după un an de proteste.

Dar în primul rând e clar că guvernul ăsta așa cum e el structurat, de la vârf, de la primul ministru, până la ultimul ministru cu mici, foarte mici excepții, sunt oameni incompetenți pe domeniul lor (...) și atunci ar fi firesc să plece", a spus Cioloș la o dezbatere organizată de Platforma România 100 și RO 100 Ploiești.

    Citește pe jurnalul.ro