Combinatul chimic Donau Chem Turnu Măgurele și-a reluat activitatea, după 5 ani de pauză© romanialibera.ro

Combinatul chimic Donau Chem Turnu Măgurele și-a reluat activitatea, după 5 ani de pauză

, 4 știri, 90 vizualizări

”Grupul de firme Interagro are plăcerea să își anunțe partenerii, colaboratorii și pe toți cei interesați că fabrica de îngrășăminte agricole Donau Chem Turnu Măgurele și-a reluat activitatea.

După o perioadă de peste 5 ani în care producția a fost suspendată (data opririi: 11 martie 2015), întreprinderea a repornit gradual instalațiile astfel încât, în 23 iunie, Donau Chem ajunge, din nou, la o producție zilnică de circa 1.500 de tone de uree și 850 de tone de azotat de amoniu, pentru care consumă 1,6 milioane de mc de gaze”, a anunțat grupul într-un comunicat, care precizează că toată această cantitate reprezintă importuri.

În prezent, unitatea din Turnu Măgurele are un număr de aproximativ 500 de angajați, a fost angajat personal în vederea repornirii și se vor mai face angajări, estimările grupului fiind că va ajunge la 1.000 de salariați, până la finalul trimestrului 3 din acest an.