Comisia Europeană aprobă o garanție guvernamentală de 19,3 milioane euro pentru Tarom4Foto© puterea.ro

Comisia Europeană aprobă o garanție guvernamentală de 19,3 milioane euro pentru Tarom

, 13 știri, 26 vizualizări

Comisia Europeană a aprobat, luni, o garanție de stat de 19,3 milioane de euro (aproximativ 94 milioane de lei) în favoarea companiei TAROM.

Măsura are drept obiectiv despăgubirea acesteia pentru pierderile provocate direct de pandemia de coronavirus și de restricțiile de călătorie introduse de România și alte țări de destinație pentru a limita răspândirea coronavirusului între 16 martie - 30 iunie. Restricțiile au obligat Tarom să anuleze majoritatea zborurilor programate, fapt care i-a afectat puternic cifra de afaceri.

Sprijinul acordat de stat va lua forma unor garanții de stat.

Comisia a analizat măsura în temeiul articolului 107 alineatul (2) litera (b) din TFUE, care îi permite să aprobe măsurile de ajutor de stat acordate de statele membre pentru a despăgubi anumite companii sau sectoare (sub formă de scheme) pentru daunele cauzate direct de evenimente extraordinare. Comisia consideră că măsura adoptată de România va acoperi pagubele care au legătură directă cu pandemia de coronavirus.