Comuna din România fără asistați sociali: Toată lumea muncește, nu stă la întins mâna
Foto: www.romaniatv.net

Comuna din România fără asistați sociali: Toată lumea muncește, nu stă la întins mâna

6 știri, 67

Ioan Rusu este primar al comunei Ezeriș, din județul Caraș-Severin, din anul 2000. Atunci primeau ajutor social în jur de 120 de persoane, deși mulți aveau gospodării cu animale ori tractor în curte.

“Erau și asistați sociali care aveau și 70, 80, 100 de oi, tractor în curte și mașină și primeau ajutoare de la statul român, de la noi, practic, că cei care muncesc produc și din ce produc plătesc și asistații sociali. I-am pus să facă un șanț de 100 de metri și s-au îmbătat ca porcii, asta prin 2004 a fost”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ioan Rusu.

Primarul comunei Ezeriș a afirmat că a reușit să scadă numărul asistaților sociali cu 75% în primul mandat, după ce nu le-a mai acordat indemnizații decât celor care chiar îndeplineau condițiile legii.

“Undeva după anul 2008 am avut șapte, opt asistați sociali, iar numărul lor a tot scăzut până am ajuns la unul și la niciunul. Ultimul asistat social pe care l-am avut a fost o băbuță, de peste 80 de ani, care a decedat anul trecut. Ea a fost singurul asistat social din comună, în ultimii cinci ani. Este posibil să nu ai asistați sociali, pentru că la noi în comună toată lumea muncește, nu stă la întins mâna.

Nu le-am dat ajutoare sociale când au vrut și s-au dus ei singuri la muncă. Dacă nu primești pomană, trebuie să te duci să muncești, că altfel nu merge. Ajutoarele sociale sunt obligatorii în condițiile legii, dar unii p...

    Citește pe zf.ro