Conducerea spitalului focar Suceava, acuzată că nu respectat măsurile anti-covid și 28 de pacienți au murit4Foto© realitatea.net

Conducerea spitalului focar Suceava, acuzată că nu respectat măsurile anti-covid și 28 de pacienți au murit

, 7 știri, 27 vizualizări

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au schimbat încadrarea juridică în cazul celor 4 persoane care au condus spitalulul focar din Suceava, după ce au constatat că prin nerespectarea măsurilor de combatare a epidemiei s-a ajuns la decesul a 28 de pacienți și îmbolnăvirea altor trei. Cei 4 suspecți sunt cercetați într-un dosar care are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, neluarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă și zădărnicirea combaterii bolilor.

„În urma schimbării de încadrare juridică, în sarcina fiecăruia din cei patru suspecți s-a reținut săvârșirea a câte unei infracțiuni de zădărnicire a combaterii bolilor, constând în aceea că în intervalul de timp cuprins între ianuarie 2020 și 23.03 – 02.04.2020, membrii comitetului director al Spitalului Județean Suceava care aveau atribuții în domeniul asigurării asistenței medicale, respectiv managerul, directorul medical, directorul de îngrijiri medicale și coordonatorul Compartimentului de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale, nu au respectat măsurile dispuse la nivel central pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecției provocate de SARS-CoV-2 (raportat la atribuțiile fiecăruia)”, arată procurorii, într-un comunicat transmis vineri.

Prin nerespectarea acestor măsuri s-a ajuns la răspândirea infecției COVID-19 în interiorul Spitalului Județean Suceava, care a devenit focar de infecție COVID-19 și principal vector de răspândire a acestei infecții în afara spitalului, în municipiul Suceava și în județ, spun procurorii.