Cristian Borcea, 5 ani de închisoare, iar Radu Mazăre 9 ani, în dosarul retrocedărilor din Mamaia28Foto© observator.tv

Cristian Borcea, 5 ani de închisoare, iar Radu Mazăre 9 ani, în dosarul retrocedărilor din Mamaia

, 130 știri, 292 vizualizări

Borcea a fost condamnat la 5 ani de închisoare, iar Radu Mazăre la 9 ani, în dosarul privind retrocedarea ilegală a unor terenuri din Mamaia. În același dosar în care e vizat fostul primar al Constanței au fost judecate 36 de persoane, între care fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, Emil Dragoș Săvulescu, fost acționar al echipei de fotbal Dinamo București și foști angajați ai Primăriei Constanța.

Sentința a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și este definitivă.

Radu MAZĂRE se află în Madagascar, iar România nu are tratat de extrădare.

Fostul Primar al Constanței a primit 9 ani de închisoare cu executare. În același dosar, în iulie 2017, el fusese condamnat de Curtea de Apel București la 4 ani de închisoare cu suspendare. Cristian Borcea fusese achitat, dar acum a luat 5 ani de închisoare cu executare.

Nicușor Constantinescu a fost condamnat acum la 5 ani de închisoare. În 2017, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța a primit 4 ani de închisoare cu suspendare.