Cristina Neagu are dureri. Șanse mari să rateze Campionatul Mondial din Japonia6Foto© libertatea.ro

Cristina Neagu are dureri. Șanse mari să rateze Campionatul Mondial din Japonia

, 8 știri, 19 vizualizări

Șansele ca interul stânga Cristina Neagu să joace pentru naționala României la Campionatul Mondial de handbal feminin din decembrie sunt mai mici de 20 la sută, a declarat suedezul Tomas Ryde, selecționerul echipei naționale a României.

"Genunchiul e încă slăbit și are dureri. A început ușor pregătirea, dar apar tot timpul dureri. A făcut câteva investigații suplimentare în Austria, însă nu e ușor de aflat cauza durerilor. Săptămâna trecută s-a simțit mai bine, dar trebuie să o luăm treptat și cu grijă.

Când eram la club, la CSM, se aștepta se revină să joace la final de august, apoi s-a prelungit termenul pe finalul lunii septembrie, iar acum e deja octombrie și nu avem schimbări majore în bine, genunchiul dă semne de slăbiciune permanent în timpul antrenamentelor. Este foarte supărată din această cauză, cred că ar trebui să se relaxeze mai mult mental.