Cum arată spitalul din Wuhan, la 4 zile de la începerea lucrărilor7Foto© antena3.ro

Cum arată spitalul din Wuhan, la 4 zile de la începerea lucrărilor

, 14 știri, 17 vizualizări

Într-un oraș plasat în carantină de facto de joi, el spune că muncește timp de nouă ore pe zi, ”uneori mai mult, alteori mai puțin, depinde de nevoi”. În orașul care este epicentrul noului coronavirus, spitalele sunt depășite de afluxul bolnavilor, afectați de pneumonie sau care se tem că s-au îmbolnăvit. Autoritățile au lansat, astfel, construcția a două spitale suplimentare, care urmează să fie finalizate într-un timp-record.

Potrivit presei publice, construirea primului spital a început vineri și se încheie la 3 februarie. Stabilimentul, numit ”spitalul zeului de foc”, o divinitate propice împotriva bolilor, urmează să aibă o suprafață de 25.000 de metri pătrați.

Al doilea spital, cu 1.300 de paturi, urmează să fie ridicat în decurs de două săptămâni. El este dedicat ”zeului fulgerului”. Cele două spitale urmează să primească exclusiv victime ale noului coronavirus. ”Bolnavii trebuie izolați și îngrijiți cât mai rapid posibil”, declară pentru AFP Chen Bingzhong, un fost oficial de rang înalt de la Ministerul Sănătății. ”Puterea contagiunii acestui virus este foarte mare. El riscă să contamineze alți pacienți și persoanlul medical”.