Dacian Cioloș, testat pozitiv cu Covid-192Foto© romanialibera.ro

Dacian Cioloș, testat pozitiv cu Covid-19

, 13 știri, 69 vizualizări

Dacian Cioloș, în vârstă de 51 ani, a dat vestea pe rețelele de socializare. Acesta a precizat că va continua să își desfășoare activitatea profesională de acasă și a dorit să atragă atenția cetățenilor, încă o dată, cu privire la măsurile de prevenire și distanțare:

Am primit acum câteva minute rezultatul unui test COVID-19 care, din păcate, este pozitiv.

Cei cu care am intrat în contact zilele trecute au fost informați, eu sunt de astăzi în izolare, urmând întocmai indicațiile echipei medicale din Parlamentul European.

Am respectat toate măsurile de protecție în toate împrejurările, nu am simptome și mă simt bine în acest moment.