Daea: Dublul standard este o realitate, nu o ficțiune. Se impun controale pentru ca în țară să nu intre produse de calitate îndoielnică3Foto© stirileprotv.ro

Daea: Dublul standard este o realitate, nu o ficțiune. Se impun controale pentru ca în țară să nu intre produse de calitate îndoielnică

, 6 știri, 13 vizualizări

Petre Daea a spus, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că în perioada dinaintea Sărbătorilor Pascale se impun controale, întrucât comercianții încearcă să profite și să vândă produse care nu ar fi conforme din punct de vedere sanitar-veterinar.

"Noi suntem interesați tot timpul să păstrăm acest echilibru în așa fel încât în țară să nu intre produse de calitate îndoielnică. Și, din nefericire au intrat. Și știm foarte bine că dublul standard este o realitate și nu este o ficțiune. Este o realitate pentru că a putut fi constatat în mai multe țări ale Uniunii Europene, în mod deosebit în țările din partea de est", a spus ministrul Daea, citat de news.ro.

El a afirmat că liderul PSD, Liviu Dragnea, a cerut să se intervină "pentru a pune stăpânire pe aceste fenomene".