Dan Barna: Moțiunea de cenzură a PSD e doar un joc de imagine2Foto© hotnews.ro

Dan Barna: Moțiunea de cenzură a PSD e doar un joc de imagine

, 11 știri, 47 vizualizări

Dan Barna privește ”cu disconfort” racolările de pesediști făcute de PNL: ”Cu profund disconfort, nemulțumire și cumva este unul dintre motivele, pentru că suntem întrebați, în aceste zile am fost în țară, am fost și în Maramureș și la Sibiu și în Vâlcea și în Argeș, sunt întrebat în diverse locuri de ce nu am urmat rețeta de la București și în alte locuri unde ar fi fost teoretic posibilă o colaborare și acesta este unul dintre motive, pentru că dacă vorbim de parteneriatul de la București, prin care i-am pus în spate lui Nicușor Dan șase primari de Sector susținuți și de USR PLUS și de PNL, acești șase oameni, fiecare dintre ei privit în parte, sunt persoane care nu au avut nici o legătură cu PSD-ul, nu au colaborat, nu au susținut PSD-ul și în cursul negocierilor a fost una dintre condițiile noastre, ca PNL să aibă candidați care nu au un trecut pesedist.

Or în multe alte părți din țară lucrul acesta nu este valabil și atunci ideea unei colaborări a fost din start respinsă. România trebuie să se curețe de pesedism la modul și de oamenii care au susținut, nu doar să schimbăm culori de geci roșii și galbene și să spunem gata, se întâmplă reforma, pentru că nu se va întâmpla lucrul ăsta”.

Întrebat cum ar putea eventual guverna USR PLUS alături de pesediști deveniți peste noapte liberali, Dan Barna a răspuns: ”Acesta este unul dintre principiile și condițiile de principiu pe care le-am avut și le vom avea în continuare în ceea ce privește o eventuală colaborare cu PNL-ul, inclusiv după alegeri. Deci ideea că vom putea să guvernăm alături de oameni care până nu demult l-au susținut pe Liviu Dragnea este una care nu este luată în calcul de către USR PLUS în nici un scenariu”.