Demisionarii din Pro România Brăila, invitați să se alăture PSD© romanialibera.ro

Demisionarii din Pro România Brăila, invitați să se alăture PSD

, 7 știri, 29 vizualizări

"Biroul organizației PSD Brăila, întrunit în ziua de 14 decembrie, a analizat situația creată pe scena politică brăileană, în mod deosebit anunțul privind demisia în bloc a membrilor Pro România - Brăila. În cadrul discuțiilor s-a evidențiat necesitatea coagulării eforturilor tuturor forțelor politice de stânga în vederea câștigării alegerilor locale și parlamentare din anul 2020.

În acest context, Biroul organizației județene PSD a hotărât să adreseze invitația către cei care au activat în cadrul Pro România, membri și simpatizanți, către toți brăilenii care împărtășesc valorile social-democrate, de a adera la organizația PSD pentru ca împreună să îndeplinim proiectele sociale, economice și politice ale județului Brăila", se arată într-un comunicat de presă semnat de președintele organizației județene a PSD, Ion Rotaru.

Organizația Pro România Brăila a demisionat în bloc din partid, pe 7 decembrie, în urma unei ședințe lărgite în care șefii și membrii din organizația județeană și cea municipală au decis să își ia "rămas bun de la politica pumnului în gură, dusă în ultima perioadă de Victor Ponta (Dragnea 2)".