Deputatul cu mitraliera este audiat la Parchetul General

Deputatul cu mitraliera este audiat la Parchetul General

24 știri, 35

Cătălin Rădulescu a fost audiat pe 15 martie, după ce procurorii de la Parchetul General au deschis un dosar de tulburare a liniștii și ordinii publice după ce parlamentarul a spus într-un interviu că și-a păstrat mitraliera AKM cu care a luptat la Revoluție și se declară pregătit să o folosească din nou. Totodată, el a criticat protestatarii din Piața Victoriei.

Deputatul le-ar fi spus procurorilor că regretă că s-a ajuns la ”escaladarea declarațiilor sale”, precizând că nu a avut intenția de a amenința pe cineva sau de a genera ”o stare de insecuritate”.

”Am început să bravez, să mă dau mare, lăudându-mă că aș avea arma pe care am avut-o la Reovoluție, ceea ce nu este adevărat. Nu am tras la Revoluție. Am căzut victimă a propriei mele superficialități”, le-ar fi spus parlamentarul procurorilor.

Ulterior declarațiilor făcute de parlamentar, Poliția din Argeș a demarat verificări privind armele deținute de Cătălin Rădulescu, fiindu-i suspendat dreptul de a deține arme.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că deputatul a fost audiat și în dosarul Mineriadei, de procurorii militari, după o sesizare făcută de Asociația 21 Decembrie 1989.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă ru...

    Citește pe mediafax.ro