Senatorul Ilie Niță, pus sub control judiciar
Foto: www.puterea.ro

Senatorul Ilie Niță, pus sub control judiciar

8 știri, 25

Procurorii DNA Suceava l-au pus miercuri sub control judiciar pe senatorul Ilie Niță, acuzat de evaziune fiscală, instigare la abuz în serviciu și efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția.

Printre obligațiile impuse senatorului se află și ca acesta să nu desfășoare activitățile în exercitarea cărora a săvârșit faptele."În perioada 2012 - 2017, Ilie Niță, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava și ulterior senator în Parlamentul României, a exercitat în fapt atribuțiile de administrare și control al unei societăți comerciale, deși, potrivit statutului societății, administrator era o altă persoană.

Inculpatul a acționat în aceeași manieră și după intrarea societății în procedură de insolvență, din dispoziția judecătorului sindic, deși prerogativele acestei funcții au fost preluate de către inculpatul Ivanovici Florin, în calitate de lichidator judiciar", se arată într-un comunicat al DNA, citat de Agerpres.În acest context, precizează sursa citată, în perioada 26 aprilie 2013 - 27 septembrie 2017, Florin Ivanovici, în calitatea menționată mai sus, la instigarea lui Ilie Niță, nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară, în sensul că nu ar fi condus întreaga activitate a societății comerciale respective, ar fi tergiversat procedura de insolvență pe o perioadă de peste 4 ani, în condi...

    Citește pe puterea.ro