DNA-ul Pădurilor, raport favorabil în Senat© stirileprotv.ro

DNA-ul Pădurilor, raport favorabil în Senat

, 4 știri, 37 vizualizări

Legea de înființare a DNA-ul Pădurilor a primit raport favorabil și în Comisia Juridică de la Senat și că mai e de trecut un singur hop: votul în plen.

”Legea de înființare a DNA-ul Pădurilor a primit raport favorabil și în Comisia Juridică de la Senat! Mai e de trecut un singur hop: votul în plen. Proiectul legislativ, pe care l-am inițiat împreună cu colegii din USR, de înființare a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu (DIIM, numită și DNA-ul Pădurilor) e la un (foarte, foarte, foarte) mic pas de a deveni realitate.

După raportul favorabil, de ieri, din Comisia pentru Mediu (6 voturi ”pentru”, unul ”împotrivă”), în această dimineață, Comisia Juridică din Senat a adoptat un raport similar (cu 10 voturi ”pentru” și o abținere – e pentru prima dată când și reprezentanții PNL au votat ”pentru”, după ce la Camera Deputaților s-au abținut, iar în celelate comisii au fost ”împotrivă” sau s-au abținut, și după ce Guvernul PNL s-a opus, în mod constant, prin reprezentanții săi, înființării DIIM; singura abținere de astăzi a fost din partea unui senator UDMR)”, a scris pe Facebook senatorul USR, Mihai Goțiu.