Doi polițiști răniți la Atena, într-un atac asupra unui post de poliție3Foto© stirileprotv.ro

Doi polițiști răniți la Atena, într-un atac asupra unui post de poliție

, 6 știri, 14 vizualizări

Doi polițiști greci au fost răniți ușor joi seară într-un atac desfășurat de indivizi neidentificați contra unui comisariat din centrul Atenei, a făcut cunoscut o sursă din rândul forțelor de ordine, relatează AFP.

Atacul nu a fost revendicat deocamdată, dar a avut loc după o manifestație la care au participat circa 80 de persoane, apropiate mediilor anarhiste, împotriva dezvoltării platformei Airbnb în capitala Greciei.

Agresorii au atacat postul de poliție din cartierul Acropole, în apropierea sitului emblematic al capitalei, în jurul orelor 21.30 (18.30 GMT) lansând pietre și bucăți de lemn în direcția forțelor de ordine care au răspuns cu gaze lacrimogene, potrivit Agerpres.