Dosarul angajărilor fictive - Floarea Alesu: Răsuflu ușurată după 7 ani de coșmar3Foto© agerpres.ro

Dosarul angajărilor fictive - Floarea Alesu: Răsuflu ușurată după 7 ani de coșmar

, 7 știri, 28 vizualizări

Floarea Alesu, fost director executiv al DGASPC Teleorman, le-a spus, luni, judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, la ultimul termen al apelului din dosarul în care este judecat și liderul PSD, Liviu Dragnea, că răsuflă ușurată "după 7 ani de coșmar".

"Pot să spun că pot să răsuflu ușurată după 7 ani de coșmar, în care mi-am sacrificat cariera profesională. Am recunoscut faptele încă din momentul în care am aflat că cele două angajate nu veneau la serviciu. Ce puteam să fac? Atunci nu puteam să fac altceva. Ce s-a spus în instanță m-a surprins ca specialist. Cum poți să spui că ești pe o funcție de conducere și nu ai atribuții?

Cum s-a putut spune că eu ca director nu am discutat cu președintele Consiliului Județean? Cum? Vă imaginați că le păstrăm pe funcții? Ce avantaje aș fi avut eu? De ce credeți că am chemat-o pe Anisa Niculina Stoica și nu am chemat-o și pe Adriana Botorogeanu. Sunt pensionară, mi-am ratat cariera. Sunt singura care nu mai lucrează în instituție.