Echipa antrenată de Răzvan Lucescu, Al Hilal, calificată în sferturile Ligii Campionilor Asiei2Foto© agerpres.ro

Echipa antrenată de Răzvan Lucescu, Al Hilal, calificată în sferturile Ligii Campionilor Asiei

, 4 știri, 25 vizualizări

Echipa saudită Al Hilal Riad, antrenată de românul Răzvan Lucescu, s-a calificat, marți, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor Asiei la fotbal, deși a fost învinsă pe teren propriu cu 1-0 de rivala Al Ahli Jeddah, în manșa secundă a optimilor. Al Hilal, care a jucat două finale ale competiției în ultimele cinci sezoane, câștigase prima manșă cu scorul de 4-2.

Al Hilal va juca în sferturi contra alte formații saudite, Al Ittihad Jeddah, fostă dublă campioană a Asiei. În lotul acesteia se află atacantul sârb Aleksandar Prijovic, fost elev al lui Lucescu jr la PAOK Salonic. În sferturi s-a calificat și formația qatariană Al Sadd, antrenată de Xavi Hernandez, după 3-1 (1-1 în prima manșă) cu altă echipă din Qatar, Al Duhail.

Campioana din 2011 va întâlni în sferturi formația saudită Al Nassr, victorioasă în fața echipei Al Wahda (EAU), după 1-1 și 3-2. Al Ittihad a trecut cu 4-3 de iranienii de la Zob Ahan (2-1 în primul joc). Sferturile de finală din estul continentului vor fi Shanghai SIPG (China) - Urawa Red Diamonds (Japonia) și Guangzhou Evergrande (China) - Kashima Antlers (Japonia), campioana en titre.