Feroviarii, la ușa lui Cuc3Foto1Video© mediafax.ro

Feroviarii, la ușa lui Cuc

, 8 știri, 16 vizualizări

Aproximativ 200 de drumari au protestat, miercuri, în fața Ministerului Transporturilor și au cerut o administrație competentă care să mărească salariile și să gestioneze corect resursele, relatează România TV.

Și marți, câteva sute de reprezentanți ai sindicatului drumarilor "Elie Radu", care reunește angajați din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), au protestat timp de trei ore, în fața sediului Ministerului Transporturilor, reclamând situația salarială a angajaților, lipsa personalului și faptul că societatea nu are încă un buget aprobat pentru acest an.

"În acest moment, drumarii nu sunt considerați lucrători în construcții. Vrem recunoașterea faptului că și noi suntem constructori, pentru a putea beneficia de salariul de 3.000 de lei minim brut, așa cum prevede OUG 114/2018 pentru cei din construcții. Noi avem minimum 2.150 de lei", a afirmat Elena Răileanu, liderul sindicatului.