Finanțarea europeană ar putea fi condiționată, după 2020, de respectarea valorilor fundamentale ale UE
Foto: www.realitatea.net

Finanțarea europeană ar putea fi condiționată, după 2020, de respectarea valorilor fundamentale ale UE

6 știri, 13

Înaintea reuniunii informale a liderilor din 23 februarie, Comisia Europeană a prezentat miercuri diversele opțiuni posibile – precum și consecințele financiare ale fiecăreia – pentru un buget al UE pe termen lung nou și modern, care să asigure îndeplinirea obiectivelor prioritare ale Uniunii după anul 2020.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: „Un buget nu este un exercițiu contabil, ci o reflecție a priorităților și a ambițiilor, care traduce viitorul în cifre. Prin urmare, să discutăm mai întâi despre ce fel de Europă ne dorim, Ulterior, statele membre vor trebui să își susțină ambițiile cu finanțarea necesară. Trebuie să înțelegem cu toții că în discuțiile care ne așteaptă nu vom mai putea continua ca până acum și în același timp sunt ferm convins că putem reuși imposibilul, putem conveni în privința unui buget în care toți să fie beneficiari neți.”

În cadrul reuniunii din 23 februarie, liderii din Uniunea Europeană vor discuta despre cum se pot asigura că prioritățile pe care le-au stabilit pentru Uniune, pe 16 septembrie 2016 la Bratislava și pe 25 martie 2017 prin Declarația de la Roma, sunt finanțate în mod adecvat, devenind, astfel, realitate. Cele două elemente – definirea priorităților comune și asigurarea resurselor necesare pentru ca Uniunea să le pună în aplicare – sunt indisociabile, se arată într-un comunicat al CE.

Conform sursei ...

Citește pe romaniatv.net