Firea, anunță că vor fi construite creșe și after-school-uri în sectoarele 2 și 5© libertatea.ro

Firea, anunță că vor fi construite creșe și after-school-uri în sectoarele 2 și 5

, 5 știri, 9 vizualizări

Primăria Capitalei derulează investiții în valoare de 51,7 milioane de lei în infrastructura educațională preluată de la sectoare, urmând să fie construite patru grădinițe și cinci after-school-uri, potrivit unui comunicat al municipalității.

"Am propus sectoarelor să ne înainteze obiectivele pe care doresc să le preluăm, pentru realizarea investițiilor. Astfel, pe partea de infrastructură școlară, am preluat realizarea a patru grădinițe și a cinci clădiri cu funcțiune de after-school în Sectoarele 2 și 5. Avem pregătită documentația, așa încât, până la sfârșitul acestei luni, putem lansa procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor la patru grădinițe și două after-school-uri. Celelalte trei clădiri after-school se află, în prezent, în stadiul de relocare a utilităților", a declarat primarul general Gabriela Firea.

Potrivit PMB, indicatorii tehnico-economici sunt aprobați pentru toate cele cinci clădiri after-school și pentru cele patru grădinițe, fiind estimată o valoare totală a investiției de 11 milioane de euro. Termenul de execuție este de 14 luni pentru clădirile after-school și 16 luni de la data începerii lucrărilor pentru grădinițe, precizează sursa citată.