Firea îl acuză pe fostul ministru Vlad Voiculescu de dezinformare în cazul unei fetițe bolnave grav: Ne vom vedea în instanță
Foto: adevarul.ro

Firea îl acuză pe fostul ministru Vlad Voiculescu de dezinformare în cazul unei fetițe bolnave grav: Ne vom vedea în instanță

9 știri, 14

Gabriela Firea a declarat, marți, că îl va chema în instanță pe fostul ministrul al Sănătății, Vlad Voiculescu, după ce acesta i-a transmis pe Facebook că ar trebui „să intre în pământ de rușine” pentru cazul unei fetițe bolnave grav, care nu a beneficiat de transplant pulmonar.

„Ca să se realizeze o operație de transplant, fie că este renal, pulmonar sau de altă natură, trebuie să fie îndeplinte câteva condiții. În primul rând, să existe organul donat. Am observat că este o campanie negativă dusă în mass-media de un fost ministru al Sănătății (n.r. – Vlad Voiculescu), care are bussines în domeniul sănătății. Eu nu pot să-i urez succes pentru că își face campanie electorală pe sănătatea românilor și se joacă cu informații neadevărate pe care le exprimă în spațiul public, și, din nefericire, ele sunt preluate”, a declarat, marți, primarul general.

Edilul a mai precizat că îl va chema în instanță pe Vlad Voiculescu.

„Noi nu facem decât să investim într-un spital, nu facem rândul organelor la transplant și nu realizăm noi operațiile. Nu a existat organul care să fie donat. Fostul ministru al Sănătății făcea acuzații nefondate și încă o dată îi transmit că ne vom vedea în instanță, pentru că nu se poate juca la nesfârșit, de dragul unei cariere politice construite pe minciună”, a mai precizat Gabriela Firea.

    Citește pe businessmagazin.ro