Florian Bodog, la mâna colegilor din Senat3Foto© libertatea.ro

Florian Bodog, la mâna colegilor din Senat

, 9 știri, 13 vizualizări

Conducerea Senatului va transmite cererea Comisiei juridice pentru ca forul legislativ să formuleze un punct de vedere pe care să îl transmită ulterior către plen.

Pe 4 iulie, procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat Senatului României să formuleze cererea de urmărire penală față de un fost ministru, în prezent senator în Parlamentul României - Senat, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și fals intelectual, în formă continuată, în exercițiul funcției de membru al Guvernului României în perioada ianuarie 2017 – ianuarie 2018, anunță Ministerul Public, potrivit Mediafax.

Și DNA a anunțat că desfășoară o investigație care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte asimilate infracțiunilor de corupție privind împrejurarea că un membru al guvernului a făcut demersuri pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni, fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului.