Jan Ullrich a fost arestat după ce a agresat o prostituată

Jan Ullrich a fost arestat după ce a agresat o prostituată

9 știri, 25

Fostul câștigător al Turului ciclist al Franței, germanul Jan Ullrich, a fost arestat vineri dimineață după ce a lovit o prostituată la Frankfurt, a anunțat poliția germană, citată de AFP.

„Jan Ullrich a fost arestat în cursul dimineții și se află în continuare în stare de reținere”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției din Frankfurt, precizând că fostul campion era „sub influența alcoolului și drogurilor” în cursul reținerii sale.

El va fi prezentat în cursul după-amiezii „unui judecător care va decide sau nu punerea sa în detenție”, a adăugat sursa.

„Fostul ciclist în vârstă de 44 de ani și-a petrecut noaptea cu o prostituată, după care a intrat în conflict cu femeia și a lovit-o. Victima a avut nevoie de „îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat al poliției.

Circumstanțele exacte în care s-a produs incidentul fac obiectul unei anchete.

Ullrich revenise joi din Spania, unde trăiește la Mallorca, pentru a începe o terapie pentru probleme de alcool și droguri.

Vinerea trecută, el a fost arestat de poliția spaniolă pentru că a intrat cu forța la vecinul său, actorul și realizatorul german Til Schweiger, provocând un scandal în curtea acestuia.

După reținerea sa, el a declarat că intenționa să înceapă o cură care să-i permită să-și revadă cei trei copii aflați în custodia mamei lor după separarea cuplului în 2017.

Poate te interesează și Vătăjelu s-ar putea înto...

Citește pe libertatea.ro