Fostul ministru al educației, Liviu Pop, a ratat obținerea titlului de doctor. Acuzat de plagiat în ședință publică
Foto: www.puterea.ro

Fostul ministru al educației, Liviu Pop, a ratat obținerea titlului de doctor. Acuzat de plagiat în ședință publică

7 știri, 45

Fostul ministru al educației, Liviu Pop, a ratat obținerea titlului de doctor. Liviu Pop și-a susținut marți teza de doctorat în cadrul Școlii Doctorale a Academiei de Poliție, alături de coordonatorul tezei sale, Țuțu Pișleag. Fostul demnitar a susținut timp de 15 minute teza, stând jos, pentru că a fost operat la genunchi și a venit în cârje. La final, jurnalista Emilia Șercan, prezentă în sală, a afirmat aducând o serie de argumente că teza de doctorat „Migrația forței de muncă.

Implicații asupra securității naționale” este plagiată din mai multe surse, fără ca citatele respective să fie puse în ghilimele. Liviu Pop a respins aceste acuzații vizibil nervos, iar membrii comisiei s-au retras pentru deliberare. După discuțiile din spatele ușilor închise, au anunțat că suspendă acordarea titlului pentru refacerea lucrării, relatează pressone.ro.

    Citește pe libertatea.ro