Fost președinte al Camerei Deputaților, trimis în judecată
Foto: www.antena3.ro

Fost președinte al Camerei Deputaților, trimis în judecată

33 știri, 42

Fostul președinte al Camerei Deputaților Valeriu Zgonea a fost trimis în judecată de DNA. Fostul lider PSD este acuzat de trafic de influență.

În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 1268 din 27 decembrie 2017 și 164 din 15 februarie 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului ZGONEA VALERIU – ȘTEFAN, președinte al Camerei Deputaților la data faptei, pentru infracțiunea de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada cu iulie 2012 - aprilie 2013, când îndeplinea funcția de președinte al Camerei Deputaților și totodată vicepreședinte al unei formațiuni politice, inculpatul Zgonea Valeriu – Ștefan a acceptat promisiunea făcută de inculpatul Dobrică Dumitru, consilier județean, privind primirea de foloase necuvenite pentru sine, în schimbul influenței pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcționari publici și a promis că-i va determina să numească într-o importantă funcție publică o rudă a lui Dobrică Dumitru.

Ulterior, inculpatul Zgonea Valeriu – Ștefan a primit de la inculpatul Dobrică Dumitru foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în județul Covasna.

La data de ...

    Citește pe antena3.ro