Grădinițele, creșele și after school-urile nu se redeschid luni14Foto1Video© observatornews.ro

Grădinițele, creșele și after school-urile nu se redeschid luni

, 39 știri, 20 vizualizări

"Ministerul Educației astăzi a transmis inspectoratelor școlare situația în care putem să reîncepem activitatea în grădiniță și, așa cum s-a întâmplat în fiecare an, le-am solicitat să anunțe părinții că pot depune cereri la unitățile de învățământ preșcolar la care au mers până acum copiii. Inspectoratele școlare sunt informate de către directorii grădinițelor de aceste solicitări și, mai departe, inspectoratul școlar transmite autorităților publice locale aceste solicitări. Decizia pentru a redeschide aceste grădinițe de vară aparține autorității publice locale.

Pentru că, atenție: în aceste unități de învățământ preșcolar, pe această perioadă a vacanței de vară, se desfășoară numai activități recreative, deci nu se desfășoară activități din curriculum preșcolar", a spus demnitarul.

Monica Anisie a punctat că „se redeschid și grădinițele de la stat, acolo unde există solicitări și autoritatea publică locală decide că se poate redeschide“.