Grevă la Ryanair. Peste 400 de zboruri vor fi anulate
Foto: www.romaniatv.net

Grevă la Ryanair. Peste 400 de zboruri vor fi anulate

10 știri, 12

Aproximativ 400 de piloți ai companiei vor intra în grevă, Vineri dimineața, afectând programul de zboruri.

sindicatele Vereinigung Cockpit își cer scuze față de pasageri și dau vina pe manageri. Aceștia, la rândul lor, afirmă că această măsură nu este necesară și promit să anuleze greava, considerând-o ca fiind o măsură neîntemeiată.

Piloții și personalul de zbor sunt nemulțumiți de condițiile de muncă și de salarii.

Cu toate acestea, Ryanair va anula vineri un zbor din șase, după ce piloții din Germania și Olanda au anunțat că se vor alătura grevei de 24 de ore planificată în Irlanda, Suedia și Belgia, în cea mai aglomerată perioadă a sezonului estival, transmit DPA și Reuters.

Deja operatorul aerian irlandez anulase 146 de curse aeriene programate pentru vineri, ca rezultat al mișcărilor de protest planificate în Irlanda, Suedia și Belgia. Cu cele 250 de anulări cauzate de greva din Germania, vor fi aproape 400 de zboruri anulate în data de 10 august, sau 17% din cele peste 2.400 de curse aeriene programate în acea zi în Europa.

Și sindicatul VNV al piloților olandezi a anunțat că va declanșa o mișcare de protest vineri, după ce Ryanair a amenințat că se va adresa tribunalului pentru a-i împiedica pe angajații din Olanda să facă grevă în timpul verii.

"Nu vrem să schimbăm modelul de afaceri al Ryanair, dar încă putem schimba multe alte lucruri", a afirmat directorul opera...

Citește pe romaniatv.net