Guvernul a aprobat proiectul de lege privind tele-munca (munca la distanță)
Foto: www.agerpres.ro

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind tele-munca (munca la distanță)

17 știri, 33

Guvernul a aprobat în ședința de joi un proiect de lege privind reglementarea activității de tele-muncă (munca la distanță), folosind tehnologia informației și comunicațiilor, o transpunere a conceptului de "teleworking" prevăzut în majoritatea statelor europene.

Într-un comunicat al Executivului se arată că, potrivit proiectului de lege, o activitate care ar putea fi efectuată în cadrul locului de muncă organizat de angajator va putea fi desfășurată de către salariat și la distanță de această locație, în mod regulat și voluntar, folosind tehnologia informației și comunicațiilor.

"Desfășurarea activității în regim de tele-muncă de către salariat va avea loc cel puțin o zi pe lună și se poate extinde pe toată perioada de lucru. Salariatul își poate exprima acordul cu această formă de organizare a muncii prin semnarea contractului individual de muncă sau a unui act adițional, după caz", precizează sursa citată.

Potrivit Executivului, reglementarea tele-muncii va conduce la flexibilizarea și adaptarea relațiilor de muncă la realitățile socio-economice actuale, în raport cu evoluția dinamică a pieței muncii, și va oferi avantaje atât salariatului, cât și angajatorului.

"Concret, pentru angajator, se vor reduce costurile cu închirierea spațiilor, utilitățile, consumul de carburant și parcul auto. În ceea ce-l privește pe salariat, acesta va elimina consumul de bani și de timp cu ...

    Citește pe agerpres.ro