Guvernul va anula parteneriatul public-privat pentru autostrăzile Comarnic-Brașov și Unirii, potrivit Ministrului Transporturilor4Foto© cotidianul.ro

Guvernul va anula parteneriatul public-privat pentru autostrăzile Comarnic-Brașov și Unirii, potrivit Ministrului Transporturilor

, 21 știri, 29 vizualizări

Guvernul se reunește marți în ședință, iar printre proiectele aflate pe ordinea de zi se numără ordonanța de urgență prin care se vor anula parteneriatele public-private pentru autostrada Comarnic - Brașov și pentru tronsonul Târgu Mureș - Iași al autostrăzii Unirii.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat luni că Guvernul va anula în ședința de marți parteneriatele public-private pentru autostrada Comarnic - Brașov și pentru tronsonul Târgu Mureș - Iași al autostrăzii Unirii. "Am avut discuții (cu parlamentarii PNL - n.r.) și pe subiectul Comarnic - Brașov.

Mâine, Guvernul va lua în discuție și va adopta o ordonanță de urgență prin care acel parteneriat public-privat propus de Vâlcov și Dăncilă devine istorie. După momentul anulării parteneriatului public-privat, obiectivul Comarnic - Brașov va fi predat către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.