În Republica Moldova se desfășoară duminică al doilea tur al alegerilor generale13Foto© agerpres.ro

În Republica Moldova se desfășoară duminică al doilea tur al alegerilor generale

, 29 știri, 12 vizualizări

Alegătorii cu drept de vot din Republica Moldova sunt convocați din nou, duminică, la urne pentru al doilea tur al alegerilor generale, în cadrul cărora urmează să fie aleși 384 de primari, dar principala miză o constituie alegerea primarului municipiului Chișinău, unde lupta se dă între reprezentantul socialiștilor Ion Ceban și Andrei Năstase, unul dintre liderii Blocului ACUM (PAS plus PPDA, proeuropean), informează mass-media moldovene.

Secțiile de vot se vor deschide la 7:00 și se vor închide la 21:00. În buletinele de vot vor fi înscriși primii doi candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi la alegerile din 20 octombrie a.c.. Înscrierea pe buletin a celor doi candidați se va face în ordinea descrescătoare a numărului de voturi acumulate în primul tur de scrutin. Votarea în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor locale generale se va efectua în baza acelorași liste electorale utilizate la primul tur de scrutin.

În primul tur de scrutin pentru funcția de primar general al Chișinăului, Ion Ceban și Andrei Năstase, președintele Partidului Platforma 'Dreptate și Adevăr' (PPDA), au obținut cele mai multe voturi, 41% și, respectiv, 31%, rezultate similare cu cele obținute la alegerile din mai 2018. Atunci, în turul doi, Andrei Năstase l-a învins pe Ion Ceban, dar rezultatele alegerilor au fost invalidate de instanțele judecătorești.