Instanța amână validarea lui Clotilde Armand în funcția de primar al Sectorului 120Foto© antena3.ro

Instanța amână validarea lui Clotilde Armand în funcția de primar al Sectorului 1

, 49 știri, 66 vizualizări

Judecătoria Sectorului 1 a amânat, pentru joi, pronunțarea unei decizii privind validarea lui Clotilde Armand în funcția de primar al Sectorului 1. Un magistrat de la Judecătoria Sectorului 1 a luat în discuție miercuri acest caz, însă a amânat pronunțarea pentru joi.

"Amână pronunțarea la data de 15.10.2020, ora 12,00, pentru când soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, conform art.396 alin.2 Cod de procedură civilă. Pronunțată în ședința publică astăzi, 14.10.2020", a hotărât instanța.

Tot miercuri, Judecătoria Sectorului 2 l-a validat pe Radu Mihaiu în funcția de primar al Sectorului 2, el fiind al cincilea primar de sector care primește o decizie favorabilă în instanță. Conform datelor AEP, la Sectorul 1, Clotilde Armand, candidatul susținut de PNL și Alianța USR PLUS, a câștigat cu 40,94% dintre opțiuni, respectiv un număr de 36.455 de voturi.