Ioan Oltean scos de sub acuzare într-un dosar al DNA din 2010
Foto: www.realitatea.net

Ioan Oltean scos de sub acuzare într-un dosar al DNA din 2010

6 știri, 12

Ioan Oltean, fost președinte al PNL Bistrița Năsăud, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că este a doua clasare a acestui dosar de către procurorii DNA Oradea, după ce a mai fost clasat

„Am fost scos de sub urmărire penală, dosarul în care am fost acuzat de procurorii DNA Oradea în 2010 de trafic de influență fiind clasat tot de ei din lipsă de probe în 2012. Dosarul a fost

redeschis în 2015 de DNA Oradea deoarece s-a schimbat conducerea acestei instituții. În urma primelor acuzații am demisionat din toate funcțiile politice, am fost vicepreședinte al PDL și

vicepreședinte al Camerei Deputaților, cariera mea politică a avut de suferit în urma unui dosat cu probe inventate. Le-am spus de la început procurorilor că nu am săvârșit faptele de care eram

Acesta a precizat că în 2010 a fost acuzat de procurorii DNA Oradea că primit 40.000 de lei ca să îl ajută pe un anume Radu Flaviu să devină director al Direcției Regională a Apelor Someș Tisa

„Inițial am avut calitatea de martor, după care, la redeschiderea dosarului, calitatea mea în dosar s-a schimbat și am devenit inculpat, în baza unor probe nefondate”, a explicat fostul deputat.

Întrebat dacă se va îndrepta împotriva procurorilor DNA Oradea, Ioan Oltean a spus că a ieșit din viața politică și are altceva de făcut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră persona...

    Citește pe mediafax.ro