Italian pus sub control judiciar, pentru comisoane de 2 milioane de euro© dcnews.ro

Italian pus sub control judiciar, pentru comisoane de 2 milioane de euro

, 8 știri, 10 vizualizări

Mario La Sala, cetățean italian, este acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, iar procurorii au dispus în cazul său măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, se arată într-un comunicat al DNA remis Agerpres.

„Cauza are ca obiect împrejurările și destinația unor comisioane de peste 2 milioane de euro încasate în schimbul deblocării unor plăți datorate de stat unei companii pentru lucrări de reabilitare a unor tronsoane de cale ferată. Lucrările de reabilitare fuseseră efectuate pe tronsoane de cale ferată de pe ruta BucureștiConstanța, fiind finanțate în proporție de 75% din fonduri europene și 25% din bugetul de stat”, arată procurorii DNA.

În contul lucrărilor efectuate, arată anchetatorii, compania constructoare avea de încasat de la statul român, prin intermediul beneficiarului lucrărilor CFR (Compania de Căi Ferate), suma de 15 milioane de euro, plăți restante la nivelul lunii mai 2012.