KMG International ar putea investi 2 miliarde de dolari pentru dublarea capacității de procesare de la Petromidia© agerpres.ro

KMG International ar putea investi 2 miliarde de dolari pentru dublarea capacității de procesare de la Petromidia

, 4 știri, 22 vizualizări

KMG International (KMGI) analizează dublarea capacității de producție la Rafinăria Petromidia, acesta fiind unul dintre proiectele aflate în discuție în cadrul fondului de investiții româno-kazah, iar o decizie în acest sens ar putea fi luată în următoarele 3-4 luni, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al fondului.

Potrivit lui Meraliyev Saduokhas, chief operational officer Rompetrol Rafinare, a fost făcut un studiu de fezabilitate intern pe acest proiect, aprobat de Consiliul tehnic al Rafinăriei și nu se va porni de la zero.

"În 2021 vom lucra la capacitate maximă. Se vor prelucra 5,55 milioane tone țiței, producția totală va fi de 6,3 milioane tone. Visul nostru este dublarea capacității de procesare. Am stabilit locații, avem terenuri. Am făcut un studiu intern și suntem gata să facem acest pas. Tehnologie avem.