Laura Codruța Kovesi, AVERTISMENT pentru bogații Europei© puterea.ro

Laura Codruța Kovesi, AVERTISMENT pentru bogații Europei

, 5 știri, 115 vizualizări

Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins acțiunile formulate de Inspecția Judiciară  cu privire la săvârșirea de către fostul procuror-șef al DNA Laura Codruța Kovesi și fostul adjunct al acesteia, Marius Iacob, a unor abateri disciplinare. În cazul lui Marius Iacob, Secția a decis respingerea acțiunii disciplinare “ca neîntemeiată”. Ambele decizii pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

“Respinge acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei Laura Codruța Kovesi, procuror șef european, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute privind statutul judecătorilor și procurorilor”, se arată în minută.

Potrivit IJ, în cazul Laurei Codruța Kovesi, una dintre abaterile disciplinare se referă la manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu, constând în aceea că, în cadrul unei ședințe de lucru, a avut manifestări de natură a aduce atingere onoarei și probității profesionale a magistraților procurori, precum și prestigiului justiției, împrejurări identificate în înregistrările audio apărute în media pe 18 iunie 2017.