Managerul interimar al Institutului Matei Balș, demis de ministrul Sănătății7Foto© antena3.ro

Managerul interimar al Institutului Matei Balș, demis de ministrul Sănătății

, 27 știri, 38 vizualizări

Decizia demiterii managerului interimar al INBI „Matei Balș” a fost motivată de multiplele disfuncționalități în gestionarea situației pacienților internați în Pavilionul V al Institutului care au fost transferați în urma incendiului din 29 ianuarie 2021.

Ministrul Sănătății a luat decizia demiterii după ce reprezentanții INBI „Matei Balș” au comunicat informații contradisctorii cu privire la un pacient decedat la Spitalul Județean Ilfov, spunând că nu ar fi fost internat, în timpul incendiului din 29 ianuarie, în Pavilionul V. Ulterior, reprezentanții INBI „Matei Balș” au revenit asupra informării.

De asemenea, potrivit Ministerului Sănătății, au fost disfuncționalități și în comunicarea cu Ministerul Sănătății, conform Art. 6, alin. (1) și (5), al Ordinului ministrului Sănătății 1384/2010 privind aprobarea modelului-cadru al contractului de management și a listei indicatorilor de performanță a activității managerului spitalului public.