Mănăstirea Maglavit se pregătește de hram
Foto: www.antena3.ro

Mănăstirea Maglavit se pregătește de hram

41 știri, 14

Mănăstirea Maglavit își va deschide porțile mâine, 13 aprilie, de praznicul Izvorului Tămăduirii. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie va fi săvârșită de IPS Părinte Mitropolit Irineu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Piatra de temelie pentru biserica Mănăstirii Maglavit a fost așezată la data de 14 septembrie 1935 de Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului. Lucrările au fost întârziate însă până în 1938, din cauza instabilității solului.

Hramul inițial a fost hotărât după prima viziune a lui Petrache Lupu, „Dumnezeu Tatăl și Sfânta Fecioară”. Tot atunci s-a statornicit ca lângă noua biserică să se ridice și un corp de chilii pentru cei cinci călugări, conduși de preacuviosul ieromonah Arsenie Sofronie. Venirea celui de-al Doilea Război Mondial a pus o altă piedică în construirea Mănăstirii Maglavit. În timpul opresiunii comuniste, lucrările au fost cu totul stopate, construcția rămânând la nivelul solului.

Din când în când, fără să știe cineva, o femeie simplă din sat venea și aprindea aici o candelă. Prin ea, Dumnezeu a dus mai departe făclia speranței. Vrednicul de pomenire Mitropolit Nestor Vornicescu a reluat lucrările în anul 1995. În amintirea vindecărilor minunate săvârșite aici, s-a hotărât ca viitoarea biserică să poarte și hramul „Izvorul Tămăduirii”. Cu câțiva ani în urmă, osemintele lui Petrache Lupu au fost aduse din cimitirul parohial și înhumate l...

    Citește pe ziarullumina.ro