Manfred Weber a fost reales lider al grupului PPE din Parlamentul European5Foto© euractiv.ro

Manfred Weber a fost reales lider al grupului PPE din Parlamentul European

, 14 știri, 9 vizualizări

Europarlamentarul german Manfred Weber, unul dintre candidații importanți la funcția de președinte al Comisiei Europene, a fost reales miercuri lider al grupului europarlamentar al Partidului Popular European (PPE), a anunțat un purtător de cuvânt, informează dpa.

Weber a obținut toate cele 156 de voturi declarate valide, a precizat purtătorul de cuvânt pentru agenția de presă germană, adăugând că patru voturi au fost invalidate.

PPE l-a desemnat pe Manfred Weber drept candidatul său 'cap de listă' la succesiunea lui Jean-Claude Juncker la președinția viitoarei Comisii Europene.