Marcel Vela: Bătălia cu noul coronavirus nu a fost câștigată. Momentul victoriei depinde de noi4Foto© libertatea.ro

Marcel Vela: Bătălia cu noul coronavirus nu a fost câștigată. Momentul victoriei depinde de noi

, 7 știri, 96 vizualizări

"Această bătălie cu noul coronavirus nu a fost câștigată. Momentul victoriei este mai aproape sau mai departe, în funcție de fiecare dintre noi. Rămâne la latitudinea noastră, la alegerea noastră, la decizia noastră cum să ne comportăm acum, astăzi, mâine și în fiecare zi din viitor, pentru că acest comportament va aduce mai aproape sau mai departe normalitatea și viața de dinainte”, a mai spus Marcel Vela.

„Am purtat cu toții pe umeri o responsabilitate imensă, o purtăm în continuare, iar miza acestei bătălii a fost și este cel mai de preț dar al fiecărei zilei: sănătatea. Toate își pierd valoarea atunci când omul pierde sau își pune în pericol sănătatea. Cu acest lucru în minte, avem datoria de a ne înarma în fiecare zi cu responsabilitate față de noi, față de cei dragi, cu responsabilitate față de întreaga comunitate”, a adăugat el.

Marcel Vela a primit pe Facebook un mesaj de la o femeie care-i spunea că îi este dor de viața de dinainte de pandemie, de o cafea bună la o terasă elegantă, de o întâlnire cu prietenii și-l întreba dacă viața va mai reveni la normal.