Mașina italianului cu coronavirus, închiriată din nou la doar 48 de ore de când acesta s-a plimbat cu ea© antena3.ro

Mașina italianului cu coronavirus, închiriată din nou la doar 48 de ore de când acesta s-a plimbat cu ea

, 4 știri, 49 vizualizări

Anunțul potrivit căruia mașina folosită de italianul diagnosticat cu noul coronavirus a fost închiriată ulterior și altei persoane a fost făcut chiar de firma de închirieri din Craiova. Aceștia au anunțat că automobilul a fost scos din uz, anunță Mediafax.

Reprezentanții companiei au spus că italianul a venit să predea mașina împreună cu prietenul său, tot italian, în vârstă de 51 de ani.

Potrivit acestora, mașina a fost apoi dată unui alt client și abia ulterior scoasă din uz.

„Cei doi angajați care au avut contact cu cetățeanul italian la predarea și primirea mașinii efectuează în acest moment controale medicale amănunțite, iar clientul care a închiriat mașina respectivă a fost informat cu privire la acest aspect și am făcut demersurile necesare pentru ca autoturismul respectiv să fie scos din circulație”