Matteo Renzi, încercare de a evita alegerile anticipate în Italia2Foto© agerpres.ro

Matteo Renzi, încercare de a evita alegerile anticipate în Italia

, 5 știri, 17 vizualizări

Fostul șef al guvernului de centru-stânga Matteo Renzi a propus duminică tuturor forțelor politice din Italia să se unească în spatele unui guvern ''instituțional'' pentru a ''salva'' Italia de o derivă ''extremistă'' și pentru a evita alegeri anticipate, relatează AFP.

Matteo Renzi, care a condus Italia din februarie 2014 până în decembrie 2016, a apreciat că ''ar fi o prostie să se meargă la vot chiar acum'', în toamnă, așa cum a cerut liderul Ligii (extrema dreapta), Matteo Salvini, zguduind joi coaliția formată în urmă cu 14 luni cu Mișcarea 5 Stele (M5S). ''Sunt convins că există o majoritate pentru un guvern instituțional capabil să salveze Italia.

Cine refuză va trebui să-și asume responsabilitatea de a livra dreptei extremiste viitorul copiilor noștri", a afirmat Renzi în mesaje postate pe Facebook și în interviuri pentru Corriere della Sera și canalul de televiziune Canale 5.