Merkel: Regatul Unit va trebui sa-si asume consecintele unei relatii economice mai putin puternice cu Uniunea Europeana3Foto© business24.ro

Merkel: Regatul Unit va trebui sa-si asume consecintele unei relatii economice mai putin puternice cu Uniunea Europeana

, 5 știri, 95 vizualizări

Regatul Unit va trebui "să-și asume consecințele" unei relații economice mai puțin puternice cu UE la finalul procesului de Brexit, a atenționat sâmbătă Angela Merkel, înăsprind tonul în condițiile în care negocierile în vederea încheierii unui acord asupra relațiilor viitoare bat pasul pe loc, informează AFP.

În condițiile în care guvernul britanic condus de premierul Boris Johnson vrea să-și definească poziția de după retragerea țării din UE, "el va trebui apoi, desigur, să-și asume consecințele - mai exact, o economie mai puțin strâns legată" de UE, a atenționat cancelarul federal german într-un interviu acordat mai multor cotidiene europene.

După ce a ieșit din UE pe 31 ianuarie, Regatul Unit negociază acum cu Bruxellesul pentru a încerca să stabilească o relație comercială avantajoasă cu blocul european la sfârșitul perioadei de tranziție ce se încheie la sfârșitul anului. Germania va prelua la 1 iulie, pentru șase luni, președinția prin rotație a Consiliului UE.